Librarie online, carti pentru copii prescolari
Copiii difera foarte mult din punct de vedere al inteligentei si sa subestimezi acest lucru insemna sa te prefaci ca nu vezi adevaratul. Daca ideile comuniste vorbeau despre egalitatea oamenilor indiferent ca era o minciuna, natura demonstreaza contrariul. Oamenii niciodata nu s-au nascut cu sanse egale, si nici n-o vor face, si asta pentru ca unii sunt mai frumosi, altii mai inteligenti, unii manifesta mai multa initiativa, sau poseda mai mult talent, sau chiar putere fizica. De noi, parintii, depinde, sa sprijinim inclinatiile naturale ale copiilor si sa incercam pe cat posibil sa le dezvoltam inteligenta. Cum se poate face acest lucru ? In primul rand, la cele mai mici varste, trebuie sa apelam la specialisti, adica la ghidurile si cartile scrise in acest domeniu, si care sunt nenumarate.
Si inainte de scoala copilul are nevoie de o educatie speciala. Foarte mult conteaza daca ii ducem la gradinita, caci intr-un cadru organizat, copilul socializeaza si in plus exista un program de educatie organizat pe domenii, incat vei constata cu surprindere cunostintele pe care copilul tau le capata de la “gradi”. In acelasi timp, li se dezvolta limbajul, de asemenea lucru foarte important si in plus, observa cu atentie comportamentul copilului in grup, vei putea deduce destul de usor unde se situeaza ca nivel de inteligenta. A sti inseamna putere, deci fii pregatit si deschide ochii larg sa observi copilul tau. Ignorarea unor probleme la aceasta varsta va duce la grave consecinte mai tarziu.
Urmatorul pas este procurarea de carti si enciclopedii pentru copii, carti potrivite pentru varsta lor. Si asta pentru ca sunt elaborate de specialisti in educatia prescolarilor si deci vor constitui un sprijin important in efortul tau de a-l ajuta pe viitorul elev. Incercarea de a-l invata cifrele, literele, sa scrie si sa citeasca, este in sine un lucru foarte bun, numai ca nu are sens sa-l obosesti, sa-l fortezi, sau sa ii creezi o respingere in fata cartilor, prin simplul fapt ca nu sti cum anume sa-l faci sa citeasca. Exista carti pentru copii prescolari, ce trateaza exact acest subiect si apeleaza la metode specifice, eficiente si atractive pentru ei.
Multe resurse pot fi gasite pe Librarie online, unde sunt foarte bine organizate si structurate pe grupe de varsta, autori straini / romani, domenii, etc., astfel incat ne putem orienta imediat pentru a gasi exact ceea ce ne intereseaza.
Autor: contact1321
Acest autor a publicat 18 articole pana acum.